RECUPERAREA ȘI VALORIFICAREA IRMOASELOR CALOFONICE DIN FONDURILE MUZICALE DE SEC. XVIII ȘI XIX

În perioada februarie-iunie 2022, Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul de studii asupra muzicilor secolului al XIX-lea (CNCMS) și Asociația REVIVART au derulat proiectul „Recuperarea și valorificarea irmoaselor calofonice din fondurile muzicale de sec. XVIII și XIX”. Scopul proiectului l-a constituit recuperarea, promovarea și reintroducerea în circuitul interpretativ a unor cântări inedite aflate în manuscrise de muzică bizantină, notate în sisteme muzicale vechi, greu accesibile cercetătorilor și interpreților.

 

Pe parcursul implementării proiectului, echipa de specialiști condusă de prof. univ. dr. habil. Nicolae Gheorghiță a cercetat peste 2000 de manuscrise muzicale psaltice din biblioteci din țară și din Sfântul Munte Athos, identificând creații inedite, necunoscute publicului larg. Au fost culese din manuscrise aproape 420 de theseisuri (formule) în vechea notație și aproximativ 1150 de formule muzicale în notație hrisantică, cu ajutorul cărora au fost recuperate 13 cântece după o tăcere de 300 de ani. Dintre acestea, zece piese au fost prezentate în cadrul unor ateliere de interpretare muzicală și au fost imprimate pe CD. Tot în cadrul proiectului au fost organizate zece ateliere de paleografie muzicală bizantină.

 

 

De asemenea, între 1 aprilie și 17 mai 2022 a fost organizat Concursul național de interpretare a muzicii bizantine Sebastian Barbu-Bucur, ediția a II-a, în cadrul căruia au fost acordate nouă premii. Interpretările concurenților clasați pe podium (locurile I, II și III de la ambele categorii) au fost urmărite de peste 5000 de persoane.

 

 

Pe 12 mai și 27 iunie 2022, formația Psalmodia a Universității Naționale de Muzică București a susținut două concerte de popularizare a creațiilor recuperate semiografic.

https://www.youtube.com/live/O4IJsZHrEEY?feature=share

https://www.youtube.com/live/kC1_DsiqRh8?feature=share

 

La finalul proiectului au fost lansate CD-ul audio „Kalophonic heirmoi. 17th-19th Century”, înregistrat de formația academică Psalmodia, și volumul „Irmoasele calofonice: catalog analitic, exighisire, transcriere și românire”, disponibile și în format digital.

https://unmb.ro/cncms/publicatii/irmoasele-calofonice-catalog-analitic-exighisire-transcriere-si-romanire/

https://unmb.ro/cncms/publicatii/cd-kalophonic-heirmoi-17th-19th-century/