Cele mai importante decizii luate de Senatul U.N.M.B., şedinţa din 21 noiembrie 2017:
I. La propunerea Consiliilor facultăților, aprobă:
- Regulamentul de organizare și funcţionare al Facultăţii de Interpretare Muzicală;
- Regulamentul de organizare și funcționare al Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie și Pedagogie Muzicală.
II. În baza legislației în vigoare și aRegulamentului de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă al U.N.M.B.,
aprobă cuantumul următoarelor categorii de burse, astfel:
– burse sociale: 578 lei
– burse de merit: 900 lei
– burse de performanță: 1000 lei
III. La propunerea Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală
– aprobă modificarea conținului examenului de admitere la studii postuniversitare, programul Regie muzicală, începând cu următoarea sesiune de admitere, astfel:
Probe admitere:
1. Probă scrisă
- dictat tonal melodic de maximum 16 măsuri, în tonalități de până la 2 alterații costitutive, în măsuri de 2, 3 sau 4 pătrimi.
- de scris efectul unor instrumente transpozitorii
2. Probă orală – auz timbral (de recunoscut diferite instrumente muzicale și de răspuns câtorva întrebări legate de respectivul instrument)
Examen de certificare a competențelor
Probă practică de înregistrare şi procesare a unei lucrări muzicale.
În evaluare, pentru a determina nivelul artistico-muzical şi tehnic al producției, se vor urmări:
- modul de amplasare al microfoanelor în raport cu ansamblul muzical/sursa sonoră;
- optimizarea componentei spectrale, a proporţiilor sonore;
- mixajul si procesarea finală.
IV. La propunerea Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală
– aprobă Procedura privind derularea modulului facultativ „Jazz” și taxa aferentă.