RELAY
Thinking Artistic Material in Music and Dance
RELAY este un proiect derulat pe o perioadă de trei ani (2021 – 2024), finanțat de Programul ERASMUS + „Cooperation Partnerships”, care are drept scop dezvoltarea artistică și educațională din domeniile coregrafie, dans și muzică. Colaborarea interdisciplinară, inter-instituțională, predarea de ștafetă între parteneri în vederea organizării unor evenimente artistice și implicarea cât mai multor specialiști și studenți, precum și atragerea de noi audiențe sunt priorități ale acestui proiect.
Din punct de vedere artistic, proiectul are la bază un curent din dansul contemporan, care utilizează mișcarea ca formă de investigație a presupusului dualism material – imaterial. Mai mult, proiectul își propune să exploreze modalitățile prin care dansul și muzica se pot influența reciproc, într-un cadru comun.
Principalele activități ale proiectului constau în workshop-uri cu durata de 1-2 săptămâni, adresate studenților de la coregrafie, dans și muzică. Participarea este deschisă inclusiv artiștilor profesioniști în domeniu. Cercetători din instituțiile partenere vor mentora participanții. Aceste experiențe de lucru în echipă vor genera materiale de cercetare care vor fi prezentate publicului, în cadrul unor conferințe și seminarii tematice. Pe lângă activitățile de predare/învățare și cele de management efectiv, proiectul va organiza trei evenimente de promovare și diseminare.
Două produse intelectuale vor fi generate la finalul celor trei ani de proiect:
- RELAY ART-icle privind procesul de implementare, provocările și realizările considerate relevante pentru domeniul educației și, în general, al cercetării și inovării artistice.
- A RELAY ART work: un material conținând documentația necesară dezvoltării permanente a materialului artistic. Acesta va fi transmis/va circula între parteneri, pe toară durata proiectului.
Instituții partenere:
- The Danish National School of Performing Arts
- Sikinnis, Greece
- University of Music and Dance Cologne
- The National University of Music Bucharest – The Electroacoustic Music and Multimedia Center
- The National Dance Center Bucharest
- The National University of Theater and Film, Romania
Activități viitoare în proiect:
- September 2022, Bucharest: serie de worskshop-uri cu tema: Explore the generation and transmission of artistic material through movement and sound
- April 2023, Koeln: serie de workshop-uri + simpozion: Content/Relay/Form
- June 2023, Aarhus, IETM annual meeting: conferință de diseminare: Sharing Project results
- September 2023, Crete: serie de workshop-uri cu tema: Being (in) a fortress
- May 2024, Symposium, Montepulciano
Pentru mai multe detalii legate de participarea în acest proiect, urmăriți avizierul UNMB, precum și paginile de social media și trimiteți un email către: