Educație
- Doctor în Muzică, Universitatea de Muzică București (2000).
- Licență (1985)
Biografie
Compozitor, performer și teoretician, doctor în muzică, Mihaela Vosganian a absolvit secția de compoziție – clasa Myriam Marbe, la Universitatea de Muzică București, beneficiind totodată de burse internaționale în Olanda și Anglia. Este profesor la Universitatea Națională de Muzică din București și profesor coordonator de doctorat la Universitatea de Vest din Timișoara.
Membră în bordul UCMR și Președinte ARFA, distinsă cu premii de compoziție naționale (Premiul Academiei, premii UCMR) și internaționale (INM Consortium Composition Prize – SUA, Santa Cecilia Alba Adriatica – Italia), Mihaela Vosganian este promotoarea trans-realismului arhetipal în artele spectacolului, o nouă orientare estetico-spirituală, descrisă în cartea aferentă publicată în 2020, care își propune, pe de-o parte să reitereze funcțiile arhetipale ale artei – funcția ritualica, cathartica, taumaturgică și extatica, iar pe de altă parte, să exprime o noua formă a supra-realului, denumită de autoare trans-realul.
Înregistrată pe 6 CD-uri de autor și 12 antologii, muzica sa instrumentală, simfonică și vocal-simfonică este cântată în festivaluri internaționale în țară și în lume, unde este chemată șă susțină inclusiv conferințe, master-class și workshopuri.