Cătălin Stefănescu-Pătrașcu s-a născut în București, la 12.10.1971. A urmat cursurile Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Academiei de Arte ,,George Enescu” Iași (1991-1996) și a devenit apoi profesor de chitară la Liceul de muzică ,,George Enescu” din București.
Și-a completat studiile muzicale la Universitatea Natională de Muzică București, studiind compoziția în cadrul Facultății de Compozitie, Muzicologie și Pedagogie Muzicală (2002-2006).
În paralel, a urmat studiile doctorale ale aceleiași universități, obținând în anul 2008 titlul de Doctor în Muzică, cu o teză referitoare la interpretarea muzicii din Renaștere și Baroc la chitara clasică. În prezent, este conferențiar la Departamentul Instrumente de Orchestră-Chitară din cadrul Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică București.
Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu are o activitate concertistică susținută, aceasta remarcându-se atât ca solist, cât și ca membru al ansamblului IMAGO MUNDI, cu care a concertat în România, Italia, Cehia, Slovacia, Turcia, S.U.A, Anglia, Tunisia, Portugalia, Germania, Austria, Ungaria, Sebia. În postura sa de compozitor, acesta a scris lucrări dedicate chitarei (două concerte pentru chitară și orchestră, lucrări solo, lucrări pentru duo sau trio de chitare), dar și lucrări dedicate unor ansambluri camerale sau orchestrei simfonice. În calitatea sa de profesor, este invitat să susțină cursuri de măiestrie și să participe în juriile unor concursuri prestigioase din România.
Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu este membru de onoare al Fundației Române de Chitară, membru al Fundației Culturale Kitarodia și membru stagiar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.