Educație
- Doctor în Muzică, Universitatea Națională de Muzică București (2015)
- Licență în compoziție (1995) și pian (2005)
Biografie
Dinu Savu a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București (secțiile Compoziţie, la clasa maestrului Tiberiu Olah [1995] și Pian, la clasa maestrului Vlad Dimulescu [2005], Studii aprofundate/Master în Compoziţie, la clasa maestrului Tiberiu Olah [1996] și doctorat, îndrumător prof. univ. dr. Dan Buciu [2015]). Din 1998 devine cadru didactic la aceeași instituție.
În paralel, a desfăşurat şi activitate de editor, tehnoredactare computerizată, publicare şi paleografie de partituri muzicale, colaborând cu edituri muzicale din ţară sau de peste hotare, instituţii culturale (Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, UNMB etc.), compozitori şi instrumentişti autohtoni şi din străinătate.
Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 2018) la secţia vocală. Creațiile sale au obținut mai multe premii și au fost interpretate în festivaluri importante, precum SIMN sau Festivalul-Concurs Béla Bartók – Debrecen.