A studiat la liceul de Muzică George Enescu între 1964-1976, la Conservatorul Ciprian Porumbescu între 1976-1980 cu Corneliu Gheorghiu şi Viorica Zorzor şi, timp de aproape un sfert de secol, sub îndrumarea pianistei Maria Fotino, Artistă Emerită.
În 1977 a obţinut Premiul Dinu Lipatti şi Premiul I la Concursul de interpretare a muzicii româneşti.
În 2005 a obţinut titlul de Doctor în muzică susţinând teza de doctorat intitulată Maria Fotino şi pianistica secolului XX.
Între anii 1980-1992 a lucrat în învăţământul muzical preuniversitar din Bucureşti.
Între 1992-2022 a predat pianul în cadrul Facultăţii de Interpretare a Universităţii Naţionale de muzică din Bucureşti, conferenţiar universitar doctor din 2017. În prezent este cadru didactic asociat la UNMB.
A susţinut concerte cu Orchestra Naţională a Radiodifuziunii Române şi cu orchestrele Filarmonicilor din Arad, Braşov, Ploieşti, Bacău, Botoşani, Satu-Mare, precum şi numeroase recitaluri solo şi de muzică de cameră în ţară (Filarmonica George Enescu, Radiodifuziunea Română, UNMB, Muzeul Naţional George Enescu etc.) şi în străinătate (Germania, Franţa, Anglia, Spania, Grecia).
Având un repertoriu foarte bogat, din toate zonele stilistice, de la compozitorii preclasici până la contemporani, a realizat înregistrări (solo şi muzică de cameră) în studiourile Radiodifuziunii Române şi la Radio France. În 2009 a fost editat în Olanda, la casa Eutherpe, CD-ul At the piano with Oana Velcovici cuprinzând lucrări de Rahmaninov, Schubert, Chopin, Ravel, Enescu şi Mihail Jora, iar în 2017 a apărut, la casa Eurostar, Bucureşti, CD-ul Ipostaze ale claviaturii, cu lucrări de Scarlatti şi Chopin.
Este autoarea unor lucrări şi articole de muzicologie şi a îngrijit numeroase partituri apărute la Editura Muzicală Grafoart din Bucureşti.