Marcel Costea

Conf. univ. dr.
Discipline predate:
Analiza conceptelor fundamentale ale muzicii gregoriene, Aspecte ale scriiturii muzicale în liturgia romană, Cântare bisericească gregoriană, Citire de partituri specifică secției (jazz și pop), Improvizația la orgă, Instrument la alegere (orgă), Paleografie muzicală gregoriană, Teoria muzicii gregoriene
Contact:

Educație

  • Doctor în muzică, Universitatea Națională de Muzică București (2005),
  • Diplomă de studii şi cercetări în domeniul muzicii gregoriene (1994, Roma),
  • Diplomă de licenţă (2004).

Biografie

MARCEL-OCTAV COSTEA a absolvit Universitatea Națională de Muzică București, secția Muzică, Muzicologie-Compoziție (1977-1981), respectiv specializarea orgă (1997-2004). A studiat la Roma (1993, Pontificio Istituto di Musica Sacra, cercetare în domeniul muzicii gregoriene) și a urmat cursuri de orgă cu Helmut Plattner (2000, 2002).

Este membru al UCMR și al prestigioasei asociații AISCGre (Asociația Internațională de studii gregoriene). A obținut trei premii UCMR, pentru lucrările Triptic religios (2010), Missa brevis „Kyrie eleison” (2015) și Kyrie (cor mixt, solo sopran și efecte media, 2019).

În 1990 a înființat ansamblul Musica Sacra cu care a concertat în Germania, Italia, Olanda, Franţa și România. În seria Musica sacra a realizat trei CD-uri: Sancta Dei Genitrix (2010), O crux ave (2011) și Hodie Christus natus est (2012).

A înființat în 1997 Trio-ul Ethos (împreună cu Iancu Văduva și Dorin Gliga), realizând 2 CD-uri cu muzică barocă. A realizat înregistrări în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române, precum și un CD cu muzică gregoriană şi orgă produs de Weltmusik Konzertagentur – Erlangen, și CD-ul Music to my ears (sub egida IBM). A scris și muzică de film și de scenă.

În prezent, Marcel-Octav Costea predă la U.N.M.B. Semiologie/Paleografie muzicală gregoriană, Citire de partituri și Improvizație orgă.