S-a născut în 1959 la București. A susținut recitaluri solo și concerte la Sala mică a Palatului și la Ateneul Român, concerte și recitaluri camerale, alături de cântăreţi, instrumentiști și de formația ”Concordia” în București, în țară, în Austria și Germania. A făcut înregistrări pentru Radio, TVR, TVRM, TVR 3, înregistrări pe disc cu formația Concordia. Este membră în Fundația Resonnance.
A publicat două cărți, cinci capitole în Tratatul de Muzicoterapie receptivă (redacția prof.univ.dr I.B.Iamandescu – 2011), un studiu in memoriam Dinu Lipatti – 60 la Editura Muzicală, numeroase studii muzicologice în Akademusica, în seria Arta interpretativă românească (Editura UNMB) și în volume ale simpozioanelor naționale și internaționale, Music education stimulates performance in life and profession-articol publicat in ICERI Procedings 2011.