Marți, 15 noiembrie, la Sala Silvestri a Universității Naționale de Muzică București, începând cu ora 15:00, comunitatea academică va avea ocazia întâlnirii cu Mihai Constantinescu, director executiv al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu în perioada 1992-2021. Format în disciplina studiului pianului și devenit, începând cu anii ’90, un foarte apreciat organizator de evenimente culturale, Mihai Constantinescu vine să împărtășească studenților crâmpeie din bucuriile și provocările organizării unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică clasică ale lumii. Timp de peste 30 de ani, din poziția de director Artexim, s-a dedicat construirii și afirmării internaționale a brandului cultural „George Enescu” și a condus numeroase alte proiecte de succes, între care Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio RadiRo. Mai presus de toate, a fost permanent preocupat să rămână în contact cu muzicienii din tânăra generație, cărora le-a remarcat potențialul și pe care i-a susținut să se implice în organizarea de evenimente culturale.
 
„Într-un festival, lucrurile se construiesc. Încep discuțiile cu artiștii, cu orchestrele, cu agenții pentru a se găsi cele mai bune formule și cele mai reprezentative programe. Acest lucru necesită timp și profesionalism. Pentru o orchestră și pentru un artist e foarte simplu să spună: «da, vin și cânt ce vreau eu». Or, noi, în festival, avem și această solicitare – de a se cânta George Enescu, pentru că este Festivalul George Enescu! Din acest motiv, programele pe care noi le prezentăm în festival sunt mai speciale; nu sunt, unele dintre ele, programe chiar atât de populare. Din acest punct de vedere, discuțiile pe care le avem cu artiștii și cu reprezentanții acestora sunt destul de dificile și trebuie începute din timp, pentru că un festival de o asemenea anvergură nu se pregătește în câteva luni. Sunt ediții la care am lucrat și 3-4 ani, sunt invitații pe care le-am făcut și pe care le-am urmărit timp de peste 10 ani (cum e cazul cu Filarmonica din Berlin).” (Mihai Constantinescu)
 
Seria de întâlniri Leadership în muzică este o componentă a proiectului organizat de Societatea Antreprenorială Studențească din Universitatea Națională de Muzică București (SAS UNMB), intitulat „LEADERSHIP ÎN MUZICĂ. Sesiuni de mentorat și concurs de proiecte antreprenoriale”, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (CNFIS-FDI-2022-0438). Până pe 6 decembrie, propunem 5 evenimente de mentorat, în fiecare zi de marți, în prezența unor personalități-pilon atât din peisajul muzicii clasice, cât și din industria muzicală, care inspiră și transformă, prin activitatea pe care o desfășoară, lumea muzicală românească.
 
Rămâneți aproape, pe paginile de Facebook #SAS UNMB și #Universitatea Națională de Muzică București, dar și pe www.unmb.ro, pentru a afla detaliile următoarelor întâlniri!