Festivalul internațional de muzică nouă MERIDIAN 2022: „ATLAS”
Hărți sonore, trasee imaginare dar şi reale, un automat cu suveniruri de călătorie, concerte, conferințe, instalație audio-vizuală online, reality show cu lectură-ruletă, muzică electronică, un film de animație 3D cu muzică din 13 țări, improvizație pe bicicletă, concert-ocol şi o călăuză cu bagaj sonor, evenimente multimedia, cărți poştale cu muzică imaginară şi o parcare în miez de jazz – iată evenimentele pregătite de cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional MERIDIAN, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară care se va desfăşura între 6 şi 13 noiembrie 2022 sub tema „ATLAS”, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Constanța, Ploieşti, Piteşti şi Iaşi.
Pentru 2022, an în care Societatea Internațională pentru Muzică Contemporană (ISCM) aniversează un centenar de existență, MERIDIAN propune tema „ATLAS”, orientată în jurul conceptului de CĂLĂTORIE – fie prin diverse părți ale globului, fie prin diverse curente şi tendințe estetice.
Program complet aici: https://snr-simc.org/meridian-festival/
Printre invitații ediției „ATLAS” întâlnim nume de marcă ale scenei internaționale de muzică contemporană, precum cvintetul de suflători V COLORIS (Danemarca), BLACK PAGE ORCHESTRA (Austria), ansamblul PROFIL, duo-ul de pian şi electronics „contemporary piano currents” – Junko Yamamoto şi Oliver Sascha Frick (Germania), flautiştii Ion Bogdan Ștefănescu şi Alessandra Rombolà (Italia/Norvegia), grupul de muzică şi dans contemporan INTER-ART, Duo ASPERA – acordeon şi pian (Italia), ansamblul ATEM, ansamblul AD HOC, ansamblul de percuție GAME, duo-ul Ștefan Doniga (pian) şi Diana Jipa (vioară), Trio LARSON, Trio MOZAIC, Trio PYTHIA cu un concert pentru pian la şase mâini (Grecia), ansamblul COULEURS, ansamblul devotioModerna, ansamblul ARCHAEUS, ansamblul ARS SUBTILIOR, mezzosoprana Claudia Codreanu şi pianista Diana Dembinski-Vodă, pianistele Adriana Toacsen şi Andreea Bratu, duo-ul Constantin Basica (electronics, bicicletă) și Olga Berar (vioară), percuționista Irina Rădulescu, compozitorul şi performerul Cătălin Crețu, organistul Dan Racoveanu, precum şi trio-ul de improvizatori Andrei Petrache (pian), Mihai Balabaş (vioară, electronics) şi Sorin Romanescu (chitară, electronics).
În afară de concerte camerale/electronice/multimedia şi conferințe muzicologice, „ATLAS” va include:
– Instalația audio-video „Muzica Orelor”, cuprinzând muzici ale regretatului compozitor-iconic Octavian Nemescu, o călătorie-ascensiune de 12 ore de la miezul nopții spre miezul zilei, difuzată online pe canalul de YouTube al festivalului, în deschiderea ediției ATLAS.
– „Sounds to Go (Around the World)” – un film de animație 3D cu muzici electronice selecționate de la 13 secțiuni naționale ale SIMC / ISCM, realizat de artistul vizual Alexandru Claudiu Maxim
– Conferințe muzicologice la Bucureşti şi online omagiind compozitori români şi internaționali de marcă, susținute de Valentina Sandu-Dediu, Olguța Lupu, Bianca Țiplea-Temeş, Petruța Măniuț, Octavia Dinulescu, Matthias Kranebitter, Oliver Sascha Frick.
– O instalație artistică interactivă, ART MACHINE, în spațiul Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, organizată în parteneriat cu grupul Pastila Roz.
Festivalul MERIDIAN este organizat anual din 2005 de către UCMR – Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România prin Secțiunea Națională Română a ISCM (International Society for Contemporary Music) – snr-simc.org.
***
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român.
Parteneri: Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, Goathe-Institut Bucureşti, Asociația Art&Co, Asociația Sound Borders, Art Music Denmark, Artivistas, Ministerul Culturii în Grecia, ARFA, CCRMA (Center for Computer Research in Music and Acoustics – SUA), Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Liceul de Artă “Ion Vidu” din Timişoara, Filarmonica “Oltenia” din Craiova, Filarmonica Piteşti, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti, Universitatea Națională de Artă “George Enescu” din Iaşi, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin” din Constanța şi Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” din Constanța, Pastila Roz, Music Norway, Norsk Jazz Forum.
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, CIMRO, BookHub.ro, Zile şi Nopți, Actualitatea Muzicală