Acasă > Despre noi
Despre noi
Instituție de învățământ superior muzical cu o istorie de peste un secol și jumătate, Universitatea Națională de Muzică din București este deschisă celor mai noi tendințe și abordări în domeniul artei muzicale, bazându-se totodată pe tradițiile trecutului, pe care continuă să le cultive și să le dezvolte.
Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti a fost creata în iunie 1863 printr-un decret al Consiliului de Ministri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La acea vreme se dorea ca noua institutie sa includa doua scoli principale de arta: “Institutul de muzica vocala” si “Scoala de muzica instrumentala” cu filiale atât în Bucuresti cât si în Iasi. Astfel, la 6 octombrie 1864, Conservatorul de Muzica si Declamatiune si-a deschis portile pentru tinerii dornici sa studieze si sa devina faimosi în lumea muzicii.
Sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, Conservatorul a devenit o institutie europeana specializata în educatia muzicala vocala si instrumentala, având clase de vioara, solfegiu, cor bisericesc, canto, pian si armonie. Aici au fost pregatite mari personalitati ale istoriei muzicii românesti si internationale, care apoi au condus destinele acestui faimos asezamânt cultural.
Mesajul Rectorului
Misiunea UNMB este de a forma muzicieni – interpreți, compozitori, muzicologi, pedagogi – la cele mai înalte standarde de profesionalism, de a descoperi și cultiva talente și a le asigura premisele dezvoltării plenare a potențialului artistic. Însă, mai mult decât un furnizor de educație muzicală profesională, Universitatea Națională de Muzică trebuie să fie un centru polarizator în domeniul artistic, un formator de gust, opinie, concepție. „Noi dăm tonul” – emblema aniversară de la 150 de ani de existență a UNMB – exprimă esențializat rolul și rostul nostru, ca instituție, în cultura muzicală națională și în mediul universitar din domeniul artistic; după cum s-a dovedit, stabilim sau influențăm, direct sau indirect, standardele academice în viața muzicală din întreaga țară.
Prof. univ. dr. Diana Moș
Având la bază principiile Performanță – Realism – Internaționalizare – Transparență, conceptul general managerial are ca principale obiective:
- un învățământ al excelenței, centrat pe rezultate și pe dezvoltarea personală a studentului
- un învățământ continuu, cu o ofertă educațională atractivă ca formă de prezentare și conținut
- activitate de creație și cercetare muzicală înalt competitivă pe plan național și internațional
- administrație eficientă – management instituțional performant.
Modelul universității deschise către dialogul și comunicarea cu societatea, bazate pe toleranță și diversitate culturală este cel mai adecvat, credem, pentru a integra armonios conservarea valorilor tradiționale cu cele mai noi tendințe, aflate în stadiul experimentului artistic. Încurajăm o gândire liberă, fără prejudecăți, un spirit lucid, critic, dar și ludic, capabil să observe în lumea înconjurătoare existența potențialului artistic și muzical în cele mai diverse forme de manifestare.
Este foarte important, de asemenea, să cultivăm conștiința apartenenței noastre la o comunitate a muzicienilor. În condițiile în care aspectul numeric ne este categoric defavorabil într-o societate guvernată de legile consumismului, forța comunității noastre derivă exclusiv din calitatea valorilor spirituale pe care le creștem și le promovăm.
Misiune și strategie
Credo
Universitatea Națională de Muzică din București este o instituție profesionistă de educație, cercetare și creație muzicală din România. Valorile sale cardinale sunt următoarele:
- Importanţa rolului muzicii în constituirea societății actuale multi-culturale și integrate european, ca exemplul cel mai clar al eficienței comunicării non-verbale;
- Necesitatea învățământului individual ca fundament al atingerii performanței muzicale;
- Integrarea creativă a tuturor nivelurilor de educație muzicală, de la copilărie la maturitate, incluzând aici și învățarea continuă;
- Încurajarea schimbului de idei, experiențe și opinii, precum și a reflecției critice în educație, învățare și promovarea valorilor proprii, ca pistoane ale dezvoltării instituționale;
Viziune
- Într-o lume în care valorile se schimbă, în care rolul mass-media crește, invadând domeniul comunicării, universitatea reprezintă locul unde tradiția de gândire și simțire milenară a omenirii este păstrată, comentată și predată mai departe.
- După cum cultura de masă își are domeniul său de definiție în lumea contemporană, devenind cultura oficială a mass media, la fel tradiția culturii elaborate, precum și cultura națională reprezintă în actualitate domeniul activității educației și cercetării universitare. În acest sens, universitatea se transformă astăzi, deschizându-se spre piață, implicare economică și socială, dar totodată ea păstrează și îngrijește exemplul șiexercițiul, scena, sacrul și disciplina elaborării reflexive, valori consacrate și ziditoare ale individualității.
- În acest sens, păstrarea unui echilibru între vechi și nou constituie viziunea constantă a rolului și rostului UNMB, reliefată ca urmare a meditației adâncite asupra schimbărilor în societate și în profesiunile muzicale. Asemenea îngerului lui Paul Klee, comentat atât de inspirat de Walter Benjamin, mergem spre viitor, având însă permanent privirea ațintită spre trecut.
- De asemenea, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti are ambiţia de a deveni principala universitate de muzică din regiune care să posede o forţă reală de educaţie, cercetare şi creaţie muzicală (interpretativă, componistică) şi să obţină rezultate competitive la nivel mondial.
Misiune
Misiunea Universităţii Naționale de Muzică din București poate fi definită prin patru funcții: conservare, orientare, filtrare și formare
- Conservarea e preocuparea permanentă de a oferi un nucleu de valori perene, bune practici dovedite în timp, ce necesită o permanentă actualizare.
- Orientarea constă în încurajarea unei opţiuni şi viziuni proprii, care irumpe după o prealabilă cunoaștere aprofundată a muzicii.
- Filtrarea clarifică informația abundentă sau distorsionată şi îi dă o direcție prin încurajarea gândirii reflexive și critice.
- Formarea creează premisele articulării gustului în spiritul tradiției muzicale și a libertății de inovație.
Plan de dezvoltare instituțională
Obiective generale
- Asigurarea unui cadru universitar pozitiv, benefic proliferării rezultatelor calitative şi a unui ethos organizaţional constructiv.
- Conceperea și promovarea de programe universitare și proiecte care să permită afirmarea personalităţii studenţilor, dezvoltarea abilităţiilor intelectuale şi a cunoştinţelor profesionale, potrivit talentului şi aspiraţiilor lor, precum şi adaptarea instrumentelor de predare şi învăţare la cerinţele pieţei muncii.
- Încurajarea excelenţei în cercetare, inovare şi activitate artistică, prin crearea unui cadru propice dezvoltării individuale prin mentorat, burse, premii şi alte mijloace.
- Promovarea universităţii ca element nodal pe scena culturală românească şi mondială.
- Asigurarea unui context etic în spiritul valorilor democraţiei, al cerinţelor morale şi spirituale, al egalităţii de şanse, al libertăţii academice şi de altă natură, onestităţii intelectuale şi transparenţei.
- Dezvoltarea unui sistem de management eficient, fundamentat pe autonomia universitară şi legislaţia în vigoare.