Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, în şedinţa din 18 septembrie 2023:

În conformitate cu OMEC nr.5229/17.08.2020,

– aprobă, în continuare, pentru o perioadă de încă 1 an, achiziționarea / prelungirea contractului unui program / servicii antiplagiat, pentru studii universitare de doctorat, respectiv www.sistemantiplagiat.ro.

– aprobă invitația transmisă de Muzeul Național al Literaturii Române privind organizarea, în data de 5 octombrie 2023, a unei sesiuni de comunicări dedicate Anului Ciprian Porumbescu. Evenimentul se va desfășura sub egida Academiei Române în Aula Academiei Române, ca omagiu adus compozitorului Ciprian Porumbescu.
UNMB va participa în calitate de coorganizator al evenimentului. La sesiunea de comunicări vor participa și cadre didactice din UNMB.

Având în vedere adresa Universității de Arte Târgu-Mureș prin care se exprimă intenția / interesul unei colaborări între Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale București, Universitatea de Arte Târgu-Mureș și Universitatea Națională de Muzică din București,
Având în vedere adresa Universității de Arte Târgu-Mureș prin care se exprimă intenția / interesul unei colaborări între Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale București, Universitatea de Arte Târgu-Mureș și Universitatea Națională de Muzică din București,

– aprobă colaborarea între Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale, Universitatea de Arte Târgu-Mureș și Universitatea Națională de Muzică din București în vederea punerii în scenă a spectacolului „Înmormântarea” după textul de Peter Nadas, în regia lui Vlad Gavriș, absolvent de regie la Vienna International Drama Center-Schauspielschuhle Pygmalion.

 

Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, în şedinţa din 11 septembrie 2023:

– aprobă organizarea unor recitaluri, respectiv repetiții într-una din sălile UNMB,  în zilele de 17, 18, 27, 28, 29 septembrie 2023. Programul Tinere Talente va participa la evenimentele organizate în cadrul Festivalului „George Enescu”.

 – aprobă achiziționarea a 5 (cinci) Clavinova CLP-735B Yamaha.

 – Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti anunță participarea la competiția  European Universities 2023 Erasmus+, IN.TUNE – Innovative Universities in Music & Arts in Europe și rezultatul favorabil obținut de universitatea noastră.
UNMB este parte a primei alianțe europene formată din opt universități de muzică și arte: IN.TUNE – Innovative Universities in Music & Arts in Europe. Cele opt universități de top (Hogeschool der Kunsten – Koninklijk Conservatorium – aplicantul principal, Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris, Escuela Superior de Música de Cataluña-Barcelona, Norges musikkhøgskole, Taideyliopisto–Sibelius-Akatemia, Universität für Musik und darstellende Kunst Wien, Universitatea Națională de Muzică din București, Univerzitet umetnosti u Beogradu) au câștigat o finanțare în cadrul inițiativei privind Universitățile Europene prin programul Erasmus+ (https://education.ec.europa.eu/…/ANNEX-RESULTS-2023…). Competiția a fost una extrem de strânsă, din cele 39 de alianțe aplicante, câștigând doar 7. În drumul ei european, noua cooperare transnațională universitară IN.TUNE este susținută de 19 parteneri, cu expertiză în domeniul educației, cercetării, inovării și al angajamentului social. Universitatea Națională de Muzică din București are ca partener Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (https://ucmr.org.ro/).