Cele mai importante decizii luate de Consiliul de Administraţie, în şedinţa din 20 aprilie 2023:
– aprobă încheierea unui parteneriat artistic între UNMB și Spitalul Universitar de Urgență, în beneficiul pacienților Spitalului Universitar, la solicitarea managerului Spitalului Universitar de Urgență din București, Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
La propunerea Conservatorului G.Tartini din Trieste (Orchestra CEMAN),
– aprobă trimiterea, de către UNMB, a unor studenți la Conservatorul G.Tartini din Trieste (Orchestra CEMAN).
Conservatorul G.Tartini din Trieste va vira în contul UNMB suma necesară pentru decontarea biletelor de avion.