Misiune şi obiective

Misiunea didactică şi ştiinţifică a D.P.P.D.

Constă în formarea studenţilor şi a masteranzilor din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti în viitori profesori  care ştiu să se adapteze cerințelor specifice ale domeniului Muzică. Programele  de studii de nivel universitar din cadrul facultăţilor, satisfac exigenţele spaţiului european al învăţământului superior din punct de vedere al specializărilor obţinute,  ele  vin în întâmpinarea nevoilor specifice ale învăţământului românesc şi a cerinţelor pieţei naționale și internaţionale a muncii.

Programele propuse și realizate de către D.P.P.D. sunt în concordanţă cu legislaţia învăţământului din România, cu politica şi strategiile educaţionale promovate de Ministerul Educaţiei, cu standardele ARACIS, standardele naţionale şi internaţionale privind competenţele cadrelor didactice şi ale celor de conducere, de îndrumare şi control din învăţământ. Programele vizează profesionalizarea psihopedagogică şi evoluţia în carieră a personalului didactic şi de conducere din învăţământ.

Măsurile de susţinere şi dezvoltare a D.P.P.D. şi a programului de studii psihopedagogice se înscriu în strategia globală şi în misiunea asumată de UNMB, în plan academic şi socio-economic:

  • pe plan academic, asigurarea calităţii învăţământului superior muzical reprezintă o prioritate a Universităţii; sub acest aspect, existenţa unui program de studii psihopedagogic consolidează şi dezvoltă calitatea formării viitorilor specialişti şi a profesorilor din învăţământul preuniversitar de masă şi din cel specializat-artistic;
  • pe plan socio-economic, dobândirea competenţelor didactice conferă studenţilor UNMB oportunităţi de integrare profesională; programele D.P.P.D. din cadrul studiilor de master dau absolvenţilor competenţele necesare pentru alcătuirea de programe educaţionale, care vin în completarea orelor din liceele teoretice pentru clasele XI-XII, la disciplina Educaţie muzicală şi Educaţie artistică, precum şi competenţele  de a dezvolta învăţământul muzical specializat prin înfiinţarea de şcoli particulare.

 

Funcţiile D.P.P.D.

Ca structură specializată pentru profesionalizarea pedagogică şi formarea continuă a personalului didactic, D.P.P.D. al UNMB îndeplineşte următoarele funcţii specifice:

  • formarea profesională iniţială pentru cariera didactică, în vederea dobândirii competenţelor psihopedagogice şi a atestării oficiale pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar şi superior;
  • formarea continuă, psihopedagogică, metodică şi de specialitate, a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
  • pregătirea, organizarea şi desfăşurarea examenelor de obţinere a gradelor didactice care i-au fost arondate de către Ministerul Educaţiei Naţionale;
  • organizarea unor programe de educaţiei a adulţilor, la solicitarea persoanelor/instituţiilor interesate;
  • consilierea psihopedagogică şi metodică privind dezvoltarea profesională şi evoluţia în cariera didactică, coordonarea activităţilor de mentorat din şcoli;
  • iniţierea şi dezvoltarea unor activităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă în domeniu;
  • susţinerea dezvoltării profesional-ştiinţifice a personalului didactic din universitate.

 

 Obiective

În vederea realizării misiunii asumate, D.P.P.D. urmăreşte:

  • asigurarea unei pregătiri psihologice şi pedagogice, didactice şi practice de calitate, în acord cu direcţiile actuale şi de perspectivă în domeniile tehnologiei educaţionale, al teoriei şi practicii curriculum-ului din învăţământul de masă cât şi cel vocaţional, al psihologiei învăţării, al tehnologiei informaţiei şi comunicării, al proiectării şi evaluării în condiţii de calitate şi eficienţă a procesului de învăţământ;
  • realizarea unui învăţământ formativ, centrat pe student şi orientat pragmatic spre nevoile reale ale şcolii româneşti, în contextul integrării europene;
  • organizarea unor programe postuniversitare de specializare, de conversie profesională şi de formare continuă a personalului didactic, potrivit cerinţelor unui învăţământ modern şi eficient;
  • implementarea soluţiilor de modernizare a învăţământului şi de sprijinire a reformei acestuia, precum şi transferul direct de informaţii şi de experienţă între cadrele didactice din structura D.P.P.D. şi profesorii din şcolile de aplicaţie în care studenţii efectuează practica pedagogică;
  • realizarea de programe de cercetare în ştiinţele educaţiei, orientate spre temele fundamentale şi spre priorităţile actuale ale şcolii româneşti şi ale dezvoltării proceselor şi sistemelor de educaţie din spaţiul european al învăţământului superior, care asigură profesionalizarea carierei didactice.

În afara curriculei oferite prin modulul psihopedagogic, D.P.P.D. oferă prin parteneriate strategice cursuri de tip workshop, module etc. pentru obținerea unor competențe legate de metode moderne de predare a muzicii, care nu fac parte din oferta curriculară tipică în învățământul românesc – elemente ale metodelor Dalcroze, Kodaly, Orff. La aceste cursuri sunt invitați atât studenți ai D.P.P.D., cât și absolvenți, profesori interesați etc.