Continuă seria Întâlnirilor Leadership în muzică! Miercuri, 22 noiembrie, la Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică București, de la ora 14:00, studenții se vor putea întâlni cu compozitorul Dan Dediu, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și director artistic al festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi.
Laureat al mai multor premii naționale și internaționale de compoziție, Dan Dediu este profesor de compoziție și Președintele Senatului la Universitatea Națională de Muzică București (după două mandate de rector încărcate de realizări în perioada 2008-2016) și este totodată fondatorul și directorul artistic al ansamblului de muzică nouă Profil. A fost distins cu titlul doctor honoris causa al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, al Universității din Craiova și al Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău. În 1999, 2001, 2007, 2008 și din 2016 până în prezent a coordonat, în calitate de director artistic, festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi.
„De la un festival ce avea ca țel recuperarea unor opusuri reprezentative ale modernității muzicale internaționale și naționale, precum și încurajarea creației componistice contemporane, a ajuns un festival cu ambiție conceptuală și viziune de viitor, focalizat pe prime audiții și o infuzie mare de tineri compozitori și interpreți români. Cu alte cuvinte, a devenit un instrument de cunoaștere și de validare culturală.” (Dan Dediu)
Seria de întâlniri Leadership în muzică este o componentă a proiectului organizat de Societatea Antreprenorială Studențească din Universitatea Națională de Muzică București (SAS UNMB), intitulat „LEADERSHIP ÎN MUZICĂ II. Activități de mentorat și concurs de proiecte antreprenoriale”, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (CNFIS-FDI-2023-F-0631). În 15, 22 și 27 noiembrie, de la ora 14:00, la Universitatea Națională de Muzică București, propunem studenților 3 evenimente de mentorat în prezența unor personalități-pilon atât din peisajul muzicii clasice, cât și din industria muzicală, care inspiră și transformă, prin activitatea pe care o desfășoară, lumea muzicală românească. Pentru mai multe detalii, accesați paginile de Facebook SAS UNMB și Universitatea Națională de Muzică București, dar și site-ul www.unmb.ro.