Raluca Stratulat

Asist. univ. dr.
Discipline predate:
Vioară
Contact:

Născută într-o familie de muzicieni, pictori şi arhitecţi, Raluca Stratulat a început studiul viorii la vârsta de 5 ani. După absolvirea cursurilor Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti se dedică cu precădere activității camerale, cucerește mai multe premii naționale și internaționale, participă la masterclassuri cu muzicieni de renume și susține un număr impresionant de recitaluri. De-a lungul anilor este invitată să concerteze în numeroase  festivaluri de muzică clasică și contemporană, solo sau ca membră a diverse ansambluri camerale. 

A concertat sub bagheta dirijorilor Jin Wang, Jozsef Horvath, Horia Andreescu, Adrian Morar, Valentin Doni, Cristian Lupeș, a realizat numeroase prime audiții de muzică contemporană a diverse piese aparținând compozitorilor români și străini și a sustinut concerte și recitaluri în România, Olanda, Finlanda, Grecia, Austria, Germania, Ungaria, Belgia, Italia, Turcia, Marea Britanie și S.U.A. 

Este unul dintre inițiatorii The Chamber Music Project și concertează frecvent alături de elevi și studenți sub această titulatură, în prezent fiind profesor de muzică de cameră la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” București și asistent universitar la Universitatea Națională de Muzică București, secția vioară. Ca profesor a susținut mai multe masterclassuri de vioară, muzică de cameră și managementul emoției scenice, fiind invitată să predea la cursuri de vară precum Festivalul Cultural Internațional “Arta Sonoră” – Brașov, Festivalul Cultural Internațional “Arta Sonoră” – Mogoșoaia, Festivalul Cultural Internațional Breaza, IConArts Festival, Escape Art Lab.

Pe lângă cariera concertistică, se dedică și celei educative non formale, fiind și formator și consilier de dezvoltare personală acreditat, susține workshop-uri, training-uri, conferinţe şi a publicat o serie de articole şi studii. Deține titlul de doctor în muzică din anul 2010 și este absolvent al cursurilor postdoctorale MIDAS ale Universitatății Naţionale de Muzică din Bucureşti.