Lidia Butnariu

c.d.a.i.
Discipline predate:
Acompaniament operă
Contact:

Este  absolventa a Liceului de Muzica “Dinu Lipatti” si absolventă a  UNMB, Facultatea de Interpretare Muzicala sectia pian

Din 2007 este cadru didactic asociat la UNMB – Departamentul “Canto si Artele spectacolului muzical”, iar până în 2018 – maestru acompaniator la Opera Națională Română din București.

A absolvit cursurile de perfectionare (formator) din cadru proiectului StudiOpera organizat de ONB în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala şi SVASTA ICG România

Între 1992 și 2007 a fost cadru didactic  titular la UNMB

Ca profesor acompaniator, a colaborat cu profesori de elita precum: Eleonora Enachescu, Ionel Voineag, Georgeta Stoleriu, Bianca Manoleanu, Hero Lupescu, George Zaharescu, Constantin Ionescu Arbore,s.a.

A contribuit la formarea profesionala a unor cunoscuti artisti lirici care au activat sau activeaza pe mari scene ale tarii si ale lumii precum: Mariana Colpos, Stefan Ignat, Valentina Nafornita, Serban Vasile, Sorana Negrea si multi altii.

A sustinut recitaluri si concerte atat ca solista cat si ca pianist acompaniator in Bucuresti, Brasov, Bacau, Timisoara, Piatra Neamt, Sibiu etc.

A fost desemnată pianist oficial al cursurilor de maiestrie de la Piatra Neamt in anul 2003, al proiectului international Rusalka din cadrul festivalului de teatru din anul 2004 si al concursului H.Darclee editiile 2010 si 2012 si 2015, 2017.

A fost pianist oficial al proiectelor Flautul fermecat, Don Giovanni, Missa Solemnis – organizat de Tempus Collection

A fost ianist oficial al cursurilor de maiestrie Braila 2016 sustinute de soprana Mariana Nicolesco

În cadrul Operei Naționale Române din București a colaborat in calitate de pianist acompaniator cu Viorica Cortez, Nelly Miricioiu, Marina Krilovici, Eduard Tumagian cu ocazia cursurilor de maestrie sustinute de acestia.

A fost pianist acompaniator al cursului de maiestrie sustinut de Maria Diaconu, profesor la Haute Ecole de Musique, Geneva-Sinaia, 1-10 august 2014

A participat alaturi de studenti la numeroase concursuri nationale si internationale, recitaluri si concerte la: Sibiu, Braila, Brasov, Timisoara, Ploiesti, Pitesti, Bucuresti,s.a.

A participat la Festivalul “OperaMania”, organizat de UNMB – editiile 2020, 2021.