Născut la Bucureşti pe 9 octombrie 1969, începe studiul viorii la liceul „Dinu Lipatti” iar apoi la liceul George Enescu din Bucureşti. Urmează studiile universitare şi postuniversitare la Academia Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj şi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, obţinând doctoratul în muzicologie cu menţiunea „Magna cum Laude”. Din 1988 începe aprofundarea muzicii vechi, cântând în diverse ansambluri şi urmând cursuri de masterclass. În 2002 și 2003 a fost concermaestru și solist al Academie Baroque d’Ambronay. În 2006 şi 2007 a fost director artistic al Festivalului Muzicii Vechi de la Miercurea Ciuc, iar între 2004 şi 2008 Director al Centrului de cercetare Artistică şi Activităţi Ştiinţifice al F.I.M. – U.N.M.B. Între 2006-2009 este director artistic al Concursului „Premiile Orange pentru tinerii muzicieni”. Din 2008 este conducător muzical alături de Adrian Buciu al Orchestrei de BAROCkeri a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti și Director al Centrului de Muzică Veche. Bursier al programului post-doctoral MIDAS.
Mihail Ionel Ghiga
Lector univ. dr.
- Departamentul Instrumente cu claviatură și muzică de cameră