The METRIC Network

Mai pe scurt, METRIC, un proiect de parteneriat strategic derulat, în cadrul Programului ERASMUS, între anii 2015 – 2018, ale cărui ecouri însă au determinat continuarea sa până în prezent, sub forma unei prestigioase rețele profesionale. Așa cum anunță încă din titlu, proiectul reunește experți în domeniul improvizației clasice, din 15 instituții internaționale de prestigiu, precum Koninklijk Conservatorium Den Haag, Sibelius Academy of the University of the Arts Helsinki, Estonian Academy of Music and Theatre (instituție coordonatoare), Conservatoire de Paris, Royal Conservatoire Antwerp, Hochschule für Musik und Theater Leipzig, Guildhall School of Music & Drama, Norwegian Academy of Music, Lucerne University of Applied Sciences and Arts, Royal College of Music in Stockholm, University of Music and Performing Arts Vienna, Lithuanian Academy of Music and Theatre, Royal Conservatoire of Scotland, Escola Superior de Música de Catalunya, Universitatea Națională de Muzică din București. Asociația Europeană a Conservatoarelor oferă suportul de promovare și diseminare a activităților desfășurate în acest proiect.

Universitatea Națională de Muzică a participat ca partener, de-a lungul timpului, în acest proiect, atât cu profesori, precum Dan Dediu, Horia Maxim, Emil Vișenescu, Andrei Tănăsescu, Sorin Rotaru, Mihai Măniceanu, cât și cu studenți din cadrul Facultății de Interpretare Muzicală (pian, percuție, violoncel, clarinet) și din cadrul Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală (contrabass jazz și compoziție).

Mai multe detalii despre participanți, activitățile efective derulate în proiect, Programe Intensive, exerciții de improvizație, joint modules, un studiu privind actuala situației a improvizației clasice în cadrul instituțiilor partenere, aspecte privind cercetarea, arhiva concertelor, precum și resurse educaționale sunt puse la dispoziție pe pagina de web a noului network http://metricimpro.eu/

În măsura în care doriți, atât ca profesori, cât și ca studenți, să participați la activitățile acestei rețele profesionale, vă rugăm să vă trimiteți un email: angela.sindeli@unmb.ro

 

Testimoniale profesori METRIC:

 

Cursurile de improvizație din cadrul Programului METRIC reprezintă azi o benefică deschidere de orizont în învățământul muzical actual.

Muzica cultă a reprezentat de-a lungul timpului o castă în care valoarea se baza pe rigoare, pe seturi de reguli obligatorii, pe acel “așa trebuie”, pe “așa nu”, până în momentul în care ea se confunda cu rigiditatea, cu lipsa libertății de acțiune, de reacție spontană, de omogenizare și contopire cu ideile exprimate de compozitori în muzicile lor. Sigur că rigoarea impusă de valorile estetice personale ale acestora, ca, de altfel, și ale epocilor de creație trebuie respectate, prezervate și transmise generațiilor viitoare. Dar, în paralel, muzicienii trebuie îndrumați către obținerea unei atitudini artistice plină de naturalețe, de firesc, în care emisia sunetului, conducerea lui și a frazelor, muzicalitatea și virtuozitatea egală și lejeră trebuie să meargă mână în mănă cu libertatea de expresie, cu creativitatea și spontaneitatea. Cursurile METRIC, prin modalitățile de relaționare muzical – artistică, prin eliberarea minții și a corpului de orice tip de tensiune, de crispare, respectiv teamă de exprimare muzicală, asigură starea de bine, mentală și fizică, ce creează cadrul perfect de eliberare a Eu-lui artistic și deschide căile naturale de comunicare inter-umană, ce stă la baza unei manifestări scenice de înalt nivel.

Recomand cu căldură cursurile predate în cadrul programului. 

Conf. Univ. Dr. Emil Vișenescu

 

Încerc să scriu câteva fraze despre „The METRIC Network” și prezența mea din noiembrie 2013, în calitate de observator, la unul dintre „ERASMUS Intensive Projects on Improvisation”, proiecte a căror organizare și-o asumase, la acea vreme (2011-2014), Conservatorul Regal din Haga… Trebuie să mărturisesc că mă încearcă sentimente contradictorii: pe de o parte, bucuria rememorării celor trăite acolo de-a lungul celor zece zile în care am experimentat, cu entuziasm, toate direcțiile de lucru ale improvizației și, pe de altă parte, amărăciunea provocată de faptul că studenții interpreți ai Universității Naționale de Muzică din București nu beneficiază, încă, de un astfel de curs.

Îmi dau seama că ar trebui să explic ce înseamnă „The METRIC Network”: este o rețea ce cuprinde majoritatea instituțiilor europene de învățământ muzical superior care propun, în aria curriculară, un curs (facultativ sau obligatoriu) de improvizație. Acest curs poate cuprinde diverse module (sau direcții): improvizație tonală, modală, extramuzicală și liberă. Am întânit acolo, la Haga, muzicieni europeni de primă clasă, precum Bert Mooiman (am avut bucuria de a-l primi, ca profesor invitat prin programul ERASMUS, la București), Agusti Fernandez, Karst de Jong, Anto Pett, Christoph Baumann sau David Dolan. Am întâlnit, în același timp, studenți veniți din toate colțurile Europei – cei mai mulți dintre aceștia, dornici să învețe și să înțeleagă ce înseamnă improvizația, un fenomen care, până în acel moment, le provoca, în mod previzibil, teamă. Î n mod remarcabil, la capătul celor zece zile, toți și-au însușit cunoștințe și abilități. Dar mai important decât orice, au înțeles funcționarea unui mecanism și potențialul câștig al demersului, ca punct de plecare spre „interpretarea ca improvizație”.

Beneficiile improvizației, ca element de sprijin în formarea unui interpret de muzică clasică, sunt imense. Improvizația oferă unelte prețioase pentru înțelegerea procesului componistic, a partiturii, precum și a raportului dintre rigoare și libertate în actul interpretării, ca esență a fanteziei artistice. Iar scena devine ceea ce visează, pentru sine, fiecare interpret: un spațiu al exprimării vii, libere și, în același timp, orientate spre adevăr.

Tot ce pot face este să le recomand, cu entuziasm, studenților noștri să participe la proiectele intensive organizate de „The METRIC Network” și să privească această experiență ca pe o șansă de a accesa un instrument unic. Nu mă îndoiesc că, odată descoperit, acest instrument le va lumina, într-un mod necunoscut până atunci, drumul.

Conf. Univ. Dr. Horia Maxim

Fotografii din proiectul METRIC