Mircea Tiberian

Prof. univ. dr.
Discipline predate:
Arta improvizației în jazz, Aspecte ale improvizației de jazz după 1950, Compoziție jazz, Instrument jazz (pian), Istoria jazzului și muzicii pop
Contact:

Educație

Doctor în Muzică, Universitatea Națională de Muzică București (2006)

Biografie

Mircea Tiberian este pianist, compozitor, profesor și autor de scrieri despre muzică și artă. Activitatea sa muzicală s-a materializat în mii de concerte şi peste douăzeci de albume realizate sub nume propriu; cel mai recent a apărut în 2020 la casa de discuri Fiver Records sub titlul Looking forward to the past. Mircea Tiberian are, de asemenea, un rol esențial în pedagogia jazzului şi muzicii improvizate din România, fiind inițiatorul şi conducătorul primului şi celui mai important departament de jazz de la noi. În prezent este profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, instituție unde a obținut și titlul de doctor în muzică, cu lucrarea „Raportul dintre ritm şi celelalte elemente ale discursului muzical”.

Tiberian este foarte activ și în domeniul literar, muzicologic sau al interferenţelor artistice, publicând numeroase articole, cărţi, antologii. I-a fost acordat de şase ori premiul pentru compoziție de jazz al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ultima oară în 2015 pentru musical-ul „Jazzy Tarot”. Cele mai noi cărţi publicate – „Sunetul de referinţă”, „Domeniul muzical, o lume cu 4 dimensiuni”, „Magister musicae în ţara surîsului” – s-au bucurat de o primire călduroasă şi aprecieri elogioase atât în lumea literară, cât şi în rândul cercetătorilor fenomenului muzical.