Secția Jazz

Curriculum

Experiența studenților

Cred că nivelul general în cadrul FCMPm este ridicat, iar programa este bine adaptată. Studiile de licență m-au ajutat enorm, m-am pus la punct cu toate cele necesare (solfegiu, dicteu, auz, armonie, citire de partituri etc.) și, mai mult, m-au făcut să aprofundez serios instrumentul la care visam de multă vreme, contrabasul. Această facultate m-a ambiționat enorm în studiu și învățat, am hotărât să merg mai departe la master și doctorat și, de ce nu, poate să ajung coleg cu foștii mei profesori, la un moment dat. Un alt aspect este că m-am reîndrăgostit de muzica cultă și sunt la un pas să abordez studiile de licență și la Facultatea de Interpretare. Calitatea de student al UNMB, devenită publică datorită rețelelor de socializare, mi-a adus multe colaborări, de exemplu cu Orchestra Simfonică București și cu Filarmonica Ploiești.

Vlady Săteanu
Instrumentist jazz & rock (contrabas/chitară bas) • Membru al formației Phoenix • Muzician freelancer

Anii de facultate au fost o perfectă rampă de lansare pentru ceea ce destinul avea pregătit pentru mine mai departe, respectiv experiența de instrumentist în cadrul unui ansamblu Big Band. Performanța mea este în continuă creștere datorită pregătirii de specialitate: cunoașterea istoriei jazz-ului, a standard-urilor emblematice, abilitatea de a citi lucrările muzicale, de a asculta, reda, improviza și exprima ceea ce are de oferit această muzică constituie doar o succintă și incompletă enumerare a ceea ce am acumulat lucrând atât cu profesorii de specialitate, cât și în cadrul unor discipline extrem de utile pentru formarea oricărui muzician, precum armonia sau teoria-solfegiul-dicteul muzical, indispensabile pentru dezvoltarea unui auz muzical de temut și înțelegerea fuziunii corp-minte-muzică. Lista poate continua. Pe această cale vreau să mulțumesc profesorilor din UNMB! Sunt sigură că vor continua să inspire noi generații de muzicieni!

Diana Suciu
Muzician jazz • Instrumentist Big Band Radio, saxofon • Colaborator al Bucharest Jazz Orchestra

Anii petrecuți în cadrul UNMB m-au ajutat să dobândesc importante abilități de interpretare și înțelegere a muzicilor jazz și pop. De asemenea, sub îndrumarea cadrelor didactice, am avut șansa de a-mi dezvolta limbajul interpretativ în cadrul setului de tobe, descoperindu-mi, totodată, dragostea față de jurnalismul muzical. Consider că UNMB reprezintă un spațiu prielnic pentru evoluția tinerilor muzicieni, în care studiul muzicii culte se îmbină armonios cu pop-ul și cu muzica jazz.

Alex Mușat
Percuționist jazz • Jurnalist muzical

Profesori de specialitate

Anterioară
Următoare